Încălzirea cu aer condiționat în 2019

inlocuire calorifer cu aer conditionat

Încălzire cu aer condiționat în 2019

Sunt adept al cifrelor și nu am putut să nu observ o creștere în încrederea oamenilor în aparatul de aer condiționat. Dacă anul trecut, sezonul de AC s-a incheiat o data cu primul val de frig, ei bine suntem deja în Noiembrie, iar telefoanele sună în continuare după aparate de AC, care să îndeplinească și funcția de încălzire.

Mai jos voi descrie ce înseamnă de fapt încălzirea cu un aparat de aer condiționat pe perioadă de frig, si voi acoperi câteva puncte care mi se par cele mai relevante, de actualitate și în interesul clientului final. Ele sunt: costurile, umiditatea aerului, eficiența, aspecte legate de montaj. Dacă aveți întrebări sau puncte pe care le-am omis, vă invit să le menționați printr-un comment sau mail.

Costuri

Ca si costuri, avem o investiție inițială de aparat + montaj, care pentru cel mai uzual aparat de la noi, si un montaj standard se ridică la 3.000 RON. Apoi vin costurile lunare, care depind de la caz la caz…

Concret, cazul meu, in 2018-2019 m-am incălzit exclusiv cu un aparat Daikin Sensira generația precedentă. Am totalizat 1.117,4 kWh pe tot sezonul de frig, ce m-a tinut din noiembrie până în mai (vezi poză). Prețul kWh l-am estimat undeva la 0,55 bani, pentru un total de 614,57 RON pe 7 luni, adica in medie 88 RON pe lună. Dar zic că se poate și mai bine, fiind un caz aparte și vă zic de ce.

Spațiul pe care l-am climatizat e puțin atipic, vorbim de 30mp, într-o clădire de patrimoniu, cu tavan înalt de peste 3m, fără vecini sus-jos, pod și fațadă neizolate, geamuri clasice, subțiri ca hârtia. În plus, am mers pe principiul ca aparatul inverter trebuie lăsat tot timpul pornit în voia lui. Și așa am și făcut în 90% din perioada de 7 luni, și am avut constant 23-24 de grade în casă.

În comparație cu facturile din anii trecuti de la întreținere, costurile au fost de până în 3 ori, poate chiar 4 ori mai mici, cele mai friguroase luni totalizând și 400-500 RON (orădenii știu de ce).

Și dacă obțin economii doar de 2 ori mai mari față de încălzirea de la oraș (caz pesimist), tot e o economie de 500-600 RON pe perioada de frig. Asta e o amortizare a aparatului în decurs de 5-6 ani, din care 5 ani sunt sub garanție. Unde mai pui că face și frig?

Eficiența pe încălzire

În final eficiența aparatului se traduce în costurile pe care le-am subliniat mai sus. Ca si date tehnice trebuie să urmăriți SCOP (Seasonal Coefficient of Performance), o medie numerică a eficienței în cursul unui an, care redă câți kW termici se obțin într-o perioadă de frig, dintr-un kW electric. De regulă, valorile SCOP sunt traduse în termeni comerciali astfel:

A+++ – SCOP >=5 (Daikin Stylish, Perfera, Ururu, Hitachi Akebono)
A++ – SCOP 4.5 – 4.9 (Comfora, Emura)
A+ – SCOP între 4.0 și 4.5 (Sensira)

Diferența aproximată de consum dintre un A+ și A+++ conform datelor oferite de producător este de 53kWh pe an. Adică vreo 29 RON anual.

Conform uzului meu propriu, pe un Sensira de 12000, am consumat 1.117,4 kWh. Dacă aveam un Stylish, care e cu 20% mai eficient conform SCOP, cheltuiam 894kWh, implicit 492 RON total pe cele 7 luni, pentru o economie de 123 RON pe an.

Bineînțeles, și acest SCOP trebuie tratat ca a tare, și nu are nicio valoare dacă e să comparăm produse de la diferiți producători, atâta vreme cât nu se folosesc aceleași temperaturi ambientale sau externe.

Umiditatea aerului

O problemă mai puțin vizibilă, pe care o resimțim, și atunci când o resimțim nu știm exact ce este și este prezentă doar printr-o stare de discomfort este nivelul de umiditate. Este un subiect complex pe care îl voi aduce în termeni simpli pornind de la vorba din popor: ‘Aerul condiționat usucă aerul, scade umiditatea’ – Fals.

Umiditatea din aer, ce se rezumă la cantitatea de apă din aer este neschimbată. Singura variabilă este umiditatea relativă din aer, ce reprezintă cantitatea de apă din aer raportată la cantitatea de apă ce ar putea fi absorbită la temperatura dată. Ca și efect în combinație cu curenții de aer de la aparat, când aceștia ajung la nivelul pielii, va absorbi apa de la nivelul acestuia, dând senzația de aer uscat. Altfel spus, scăderea umidității relative este o cauză mai puțin favorabilă, dar nu e capăt de lume.

Sunt diverse metode uzuale de a stabiliza nivelul umidității dintr-o încăpere: dușul cu ușa deschisă, plante în ghiveci, vase cu apă / flori, uscarea rufelor, pulverizare cu apă, etc. Pentru cei care vor să fie preciși, umiditatea relativă ideală pentru o atmosferă plăcută și un aer sănătos este între 40-60% și se poate monitoriza cu ajutorul unui termostat sau a unui senzor de umiditate.

Montajul

În primul rând, dacă vă gândiți la aer condiționat ca la o sursă unică de încălzire, trebuie să considerați o unitate internă pe cameră pentru un confort deplin. Interna își citește temperatura de la nivelul acesteia și își va regla puterea corespunzător în momentul în care își atinge target-ul. Dacă optați pentru o internă de capacitate mare, ca să se resimtă și în celelalte camere, va trebui să setați pe o temperatură mai mare, ce va încălzi foarte tare zona în care se află internă. Ca rezultat, dintr-un aparat A++ acesta poate deveni B, iar căldura nu va fi distribuită uniform. Se vor forma zone reci în special în preajma geamurilor.

Un split care se achiziționează pentru funcția de încălzire trebuie gândit un pic altfel la montaj, pentru că unitatea exterioară va începe să ‘transpire’ de la aprox. 7 grade în jos. Compresorul acumulează o cantitate de gheață, iar ca să se scape de ea, își va reversa ciclul să o topească, lăsând o cantitate mare de apă. De regulă unitățile exterioare vin cu un ștuț colector sub ele, care captează cantitatea de apă, si se poate drena. Însă sub 0 grade, gheața se acumulează în cantități mai mari, inclusiv înafara ventilatorului, iar ștuțul nu mai cuprinde tot… Prin urmare se lasă o cantitate mare de apă dintr-o dată, care la temperaturi minime poate îngheța instant.

Prin urmare trebuie să aveți în vedere 2 aspecte legate de montajul unității exterioare.

1. Asigurați-vă că unitatea exterioară are loc sub ea să defrosteze fără să deranjeze vecinii sau să obstrucționeze căi de acces (risc de patinoar iarna!)
2. în cazul în care sunt mai multe unități exterioare, în niciun caz acestea să se monteze una sub alta, dacă se intenționează folosirea lor pe încălzire. Există riscul ca la temperaturi negative, unitatea dedesubt să înghețe și să-și rupă paleta.

Recomandări de aparate

Daikin FVXM – Cel mai confortabil aer condiționat pt încălzire, unitate de pardoseală ce imită un calorifer. Magia acestui aparat e felul în care e proiectată unitatea interioară și anume că aerul cald îl suflă pe jos, creând un efect similar încălzirii prin pardoseală.
Daikin Ururu Sarara – Singurul aparat făcut în Japonia care excelează prin tehnologia sa. Cel mai A+++ de la producător, cu aport de aer proaspăt ceea ce înseamnă că problema umidității din aer e rezolvată.
Daikin FTXTM / FTXTP – Fiind un articol despre încălzire trebuiesc menționate unitățile Daikin optimizate pe încălzire, care își diminuează eficiența mai puțin la temperaturi negative și are cicluri de defrost mai rare. Un aparat proiectat pentru zonele nordice, mai puțin uzual la noi.
Daikin Sensira – Calitatea accesibilă, aparatul pe care mi l-am montat în chirie. Simplu, prin control WiFi, însă pentru încălzire simțeam că îi lipsește deplasarea stânga-dreapta a flapsurilor pentru distribuirea uniformă a căldurii, prezent de la Comfora în sus.

Hitachi Akebono – un aparat A+++, clasa premium, foarte bun pe încălzire cu toate funcțiile necesare, însă mai greu cu accesul WiFi. Prețul, eficiența aparatului și materialele solide din care e compus, îl fac o recomandare puternică din partea instalatorilor și clienților mulțumiți.

Midea Blanc – producătorul chinez vine puternic din urmă, la un preț foarte bun pentru funcțiile pe care le oferă: funcționare la -25, deplasare stânga-dreapta, control WiFi inclus și citirea temperaturii de la nivelul telecomenzii.

Submit your review
1
2
3
4
5
Submit
     
Cancel

Create your own review

Climahub
Average rating:  
 0 reviews